Ladislau Daradici (născut 29 aprilie 1957, în Cristur, judeţul Hunedoara) este profesor de limba română în Deva, absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Timişoara.

Prozator, poet şi critic literar, a debutat în 1992 în Luceafărul (cu „Elegii la Bergen-Belsen”), iar editorial în 2000, cu volumul de proză fantastică „Întâlnire cu cei care am fost” (Ed. Omnibooks, Satu-Mare). Alte volume de proză publicate: „Înaripatele din vis” (2005); „Maria, viaţa ta e o flacără…” (2010); „Povestiri. Maşina de scris; Sub cetini în ţărână; Vânătoare de mistreţi” (2011).

Alte titluri: „Cocostârcii Domnului” (poeme, 2001); „Consideraţii critice asupra liricii Paulinei Popa” (critică literară, 2009); „Teme fundamentale ale liricii lui Eugen Evu” (critică literară, 2010); „Candoare şi exil în poezia şi proza Sânzianei Batişte” (critică literară, 2012).

Colaborări cu revistele Anticipaţia, Arhipelag, ArtPanorama, Astra, Banat, Cafeneaua literară, Contemporanul, Convorbiri literare, Destine literare (Canada), Discobolul, Ficţiuni, Nord literar, Onyx (Irlanda), Orient Latin, Poesis, Poezia, Provincia Corvina, Semne, Zona literară, Vatra veche etc.

Premii (pentru proză fantastică): Premiile revistelor Literatorul şi Arc, a Fundaţiei Culturale Române (1993), premiul revistei Dacia literară (2008), premiul I la concursurile naţionale de proză „Liviu Rebreanu” (1992), „Marin Preda” (1993), „Vladimir Colin” (1995), „Alexandru Odobescu” (2005), premiul Uniunii Scriitorilor (filiala Alba-Hunedoara) pentru volumul „Maria, viaţa ta e o flacără…” (2011) etc.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • NuveleNuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Economie
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -12%
      Închide

      Chiulind de la ora de moarte (eBook)

      15,30 lei
      Chiulind de la ora de moarte (eBook) - Ladislau Daradici
      -12%
      Închide

      Chiulind de la ora de moarte

      20,40 lei
      Chiulind de la ora de moarte - Ladislau Daradici
      -9%
      Închide

      Călăuzitorul de suflete (eBook)

      15,90 lei
      Călăuzitorul de suflete (eBook) – Ladislau Daradici
      -12%
      Închide

      Călăuzitorul de suflete

      20,40 lei
      Călăuzitorul de suflete – Ladislau Daradici